miercuri, 25 noiembrie 2009

Ghinion. Sau?

Se tin lanţ în ultimele 2 săptămâni. Deci haideţi să vă spun.

1. Acum 2 săptămâni am luat o viroză, uşoara ce-i drept, de la prietenii mei G. şi V., colegi de apartament. Bun, uşoara însemnând temperatură de 37 şi nas înfundat timp de o săptămână.
2. Accindent casnic. Esplic: m-am aplecat să iau gunoiul din dulapul de sub chiuvetă şi să pun o pungă nouă în loc, şi dat fiind faptul că la noi bucătăria e cam îngustă şi între chuivetă şi dulapul cu farfurii/chestii e cam un 1m distanţă, când am dat să mă ridic, am atins cu posteriorul/mijlocul uşiţa de la dulap care era NU ŞTIU EU DE CE deschisă în momentul acela... şi ce se întâmplă? Uşiţa mă-sii sare de pe ţâţâni şi caaaaaaaaaaaade peste mine atingându-mi bine tâmpla dreaptă. Rezultat: mi-a crescut pe loc, văzând cu ochii, un ditamai cucui vineţiu, care ma deranjează şi acum când dorm pe partea dreaptă.
3. A început luni, ca să mă bucure toată săptămâna probabil. Am ingurgitat la job ceea ce sigur nu trebuia, aşa că seara am ajuns acasă într-un mod miraculos de tot. Deci în cele 6 minute cât fac de la job până acasă, era să leşin de 2 ori; tot de atâtea ori am făcut popas, mai întâi pe fundaţia de beton a unui gard, apoi pe prima treaptă imediat ce am intrat în scara blocului. Când am intrat în casă, eram palidă ca moartea şi îmi ţiuia în urechi ca naiba. Concluzie? Nu tot ce arată/miroase bine e şi sănătos pentru stomac.
4. Aseara, "probabil" am uitat ceea ce mi s-a întâmplat alaltăseară... Aşa că vin eu frumos acasă de la job şi mă pun să ingurgitez nişte mâncare grasă, fraaate! Şi se pare că_castraveţii muraţi nu au avut niciun efect, plus că am mai băgat şi nişte biscu cu unt şi dulceaţă de cireşe albe, iar pe la vreo 10pm aşa am completat meniul cu un Snichers mare. Rezultat? Herpes triplu deasupra buzei superioare!! Consecinţe? Doare a naibii, iar tratamentul - un tubuleţ de unguent de 2 gr.! - m-a costat 31 de roni, cu reducere (de la Helpnet).
5.

Las lista deschisă, că mi-e cam frică că asta nu e tot. O să completez, dacă mi se mai întâmplă ceva, I am almost sure about this...