Când e vorba de Fere şi Maria, e vorba de nebunii şi aventură. Numai ele două pot să mă scoată de pe orbita cotidianului şi a monotoniei. Cu ele am avut posibilitatea să fac ceea ce în mod normal nu aş face. Probabil n-aş şti cum să. Maria spune că Fere e capul a toate, cred că o să-i dau dreptate. Păi, aş fi făcut eu aşa ceva de capul meu? Să ajung la Timişoara la 7 dimineaţa şi în loc să merg la lucru, să mă întind pe şesul patului, după 3 ore de somn să merg la examen. Sau după o noapte de mers cu trenul, să ajung la Timişoara, să fac duş, şă beau o cafea, şi să încep prima zi de lucru la jobul cel nou. Sau să dorm îmbrăcată, iar apoi în aceleaşi haine să colind oraşul (nu Timişoara, evident). Sau să mănânc pui la lipie/pleşcaviţa de la fast-food-ul din colţ la ora 2 noaptea. Ei, bine, de data asta a fost nunta lui Fere! O nuntă hippie, simplă şi frumoasă, fără fiţe, pe măsura lui Fere, de fapt. A fost prima nuntă din România la care am fost, dar vreau să spun că la nici o nuntă până acum nu s-a veselit lumea de la 12.30PM până la 3.00AM! Plus că la sfârşit s-a furat mirele! Şi eu care am vrut să văd obiceiurile româneşti de nuntă..., dar nu cu Fere, ai cărei prieteni aproape toţi cântă la chitară şi ştiu să se simtă bine, fie că dorm în cort, fie pe butucul din curtea din spate.
Şi parcă presimt aşa că ne cam aşteaptă Padişul! Auzi, Maria? Eu niciodată n-am dormit în cort, fapt care l-a făcut pe Marius să se mire şi să mă mai întrebe încă o dată acelaşi lucru (salutare pe această cale!), aşa că trebuie să recuperez/ăm!
Fere&Sava, casî di chiatrî!!!
PS: Vă mulţumesc.
PS2: I feel a little better now, (almost) ready to start writing (prietenii ştiu ce şi de ce).
