Moarte stigmatizataDespre sinucidere
Ce ma impinge sa scriu despre acest subiect este moartea atat de discutata in Romania a Madalinei Manole. Demult s-a confirmat faptul ca artista s-a sinucis.
Deci ce cred eu despre sinucidere? Sunt revoltata. Revolta vine in urma unor afirmatii despre sinucigasi de felul urmator: Cum putea sa faca asa ceva? Trebuie sa fii prost sa faci asa ceva! Era posedat/a de diavol. A fost slab/a de fire. Nu a stiut sa iubeasca viata. Niste tampiti. Nebuni de legat (=bolnavi mintal). Cum sa lasi familia si pe cei iubiti si sa-ti pui capat zilelor? Gest urat. Egoism curat. Pacatosi. Ptiu, ptiu, nu se spune pe nume! (gestului) Ticalosi si criminali (chiar). Neoameni.
Multi va regasiti in afirmatiile astea, nu (sa va fie rusine)? Dar a stat vreodata cineva sa se gandeasca ce este de fapt in capul, inima si sufletul unui sinucigas (vai, ce cuvant urat!!)? Ce provoaca un astfel de gest? Ati stat de vorba cu fiecare om care s-a sinucis, ca sa aveti dreptul sa-l invinovatiti?
E clar ca in societatea crestina (ortodoxa) in care traim sinuciderea e cel mai mare pacat (asa spune Biblia), si este si un tabu. Un stigmat, mai bine spus. Oamenii care mor punandu-si capat zilelor sunt stigmatizati pe veci. Stigmatizata e si amintirea despre ei. Nu stiam, dar recent am aflat ca nu se fac rugaciuni pentru sinucigasi in biserica. Asa e legea. Omul moare si despre el nu se mai vorbeste niciodata doar din simplul motiv ca a murit cum a murit. Ei sunt proscrisii.
Revin, nu s-a intrebat nimeni niciodata ce a avut omul in suflet, in inima si in minte?? Ca doar nu s-a trezit dimineata, s-a spalat pe dinti, si-a baut cafeaua si si-a zburat creierul cu un glonte? De ce sa fim atat de superstitiosi incat sa ignoram realitatile cu care s-a confruntat cel care a ales sa moara astfel? De ce ne este frica? Adica: ne este frica de ceva?
Am cunoscut 3 persoane la viata mea care s-au sinucis. Unul dintre ei a fost fratele tatalui meu. Scriitoarea mea preferata, Virginia Woolf, s-a sinucis si ea. Asta se intampla destul de des in lume (nu cunosc statisticile, deci nu pot sa spun cat de des). Se poate intampla cu oricine si stiu ce spun. Niciodata nu spune niciodata.
Pentru mine e o moarte ca oricare alta. Cei care o fac o fac dintr-un motiv anume. Poate chiar nici nu-si doresc asta. Eu nu-i judec. Nu-i stigmatizez. Si nu ii uit. Si cred ca asa ar trebui sa facem toti. Mai ales daca sinucigasul ne-a fost apropiat (iubit, familie, prieten).
Nu intru in discutia despre motivele sinuciderii. Dar sunt convinsa ca fiecare are un motiv. Sau mai multe. Iar cu certitudine pot sa spun ca acesti oameni trec printr-o mare tulburare inainte de a comite fapta (ar putea fi si tulburare psihica desigur). Nimeni in stare normala de functionare nu ar face acest lucru. Tulburarea poate sa fie indelungata si sinucigasul sa se pregateasca pentru gestul final (ultimate) sau poate fi de moment si fapta sa se comita imediat. Pentru mai mult nu vreau sa ma dau cu parerea.
Doar atat ma revolta: stigmatizarea sinuciderii. A muri e uman. Indiferent de felul in care se produce moartea. (Hai, atacati-ma cu: sinuciderea nu e morala, e un fapt criminal in sine, pacat suprem...)
***Pentru oricine ar citi asta: nu incurajez pe nimeni sa recurga la acest gest! Cine are ganduri suicidare sa se adreseze celor apropiati sau specialistilor in domeniu (psihologi, psihiatri sau chiar medici de familie). Nu tineti in voi si nu luptati singuri - aveti foarte mari sanse sa pierdeti...
PS: Si credeti-ma ca ei, sinucigasii, se gandesc la noi cand aleg sa se duca, dovada fiind scrisorile de adio.
Da, ai drep-tate. Nu numai in crestimnism sunt stigmatizati sinucigasii, ci si in islamism sau buddhism. Asta stiu din ce am vorbit cu amicii mei online(indieni si arabi sau pakistanezi). Motive sunt destule sa te sinucizi, ce sa zic, de aceea e nevoie de un psiholog bun, un psihiatru. Noi , romanii, inca suntem foarte reticenti in a consulta un psiholog, ni se pune una-doua stigmatul. Nu trebuie sa gandim asa, iar cand avem ganduri din acestea, sa ne ducem cu incredere la psiholog sau , de ce nu, la preot.Ideea e ca nu trebuie sa-i judecam pe cei care fac astfel de gesturi,
RăspundețiȘtergereSinucigasii sunt niste oameni care nu vad in acel moment alta solutie de rezolvare a problemei lor. Ei au nevoie de ajutor specializat pt a gasi alte solutii viabile (si cam orice problema are si alta solutie, viabila). E drept ca opinia publica este dura cu sinucigasii, dar asta e si pt a-i impiedica pe cei care ar dori sa se sinucida (daca ar fi apreciati, sa vezi cati s-ar sinucide!).
RăspundețiȘtergereCat priveste cazul in discutie, cel al Madalinei Manole, dupa ce am vazut comportamentul parintilor nu ma mai mir ca s-a sinucis (ca un corolar, parintii Madalinei au o mare vina).
Ma bucur ca exista oameni care gandesc ca mine.
RăspundețiȘtergereValentin, da, sunt de acord: daca ar fi apreciati, s-ar sinucide in masa. Ca de exemplu, dupa Madalina Manole au fost atatea cazuri de sinucidere cu Furadan...
M-am gândit la sinucidere. Dar nu m-am gândit atunci (de vreo trei ori) la ce înseamnă să-ţi iei viaţa. Jebelul e sat de oameni spânzuraţi. Se pare că este mijlocul de sinucidere preferat prin partea locului. Ăsta, la concurenţă cu „Mă duc la tren”, cel puţin în stadiul ameninţărilor. După un caz de spânzurare, ca regulă, nimeni nu înţelege de ce nefericitul a făcut-o. X avea o situaţie materială bună şi o familie normală; nevasta lucra la poştă, copiii, ca toţi ceilalţi. S-a spânzurat în pădure la Şag. L-au găsit destul de târziu, toamna, şi l-au adus acasă într-un sac de plastic. Y… Z… Toţi au fost oameni normali. Lumea nu vede niciodată motivul gestului. Copil fiind, mă întrebam de ce se sinucide un adult. Doar este om în toată firea, poate să facă ce vrea cu viaţa lui, poate lovi în stânga şi în dreapta pentru a nu se lăsa lovit, poate călca în picioare, poate ieşi la lumină... Doar e om mare, ştie, are înţelepciune, are putere, are autoritate. Când eu am vrut să mor, am vrut s-o fac pentru a-mi pedepsi părinţii. Să văd cum plângeţi după mine, cum trăiţi fără mine... Să vă văd atunci! „Să văd”! Oare şi adultul sinucigaş gândeşte la fel? Studenta spânzurată în camera de cămin. Studenta care s-a aruncat de la etajul trei al Universităţii. Sensibilitate, sfială, nesiguranţă, prea multe idei, frică, deziluzii etc. – ingrediente în reţeta sinuciderii?
RăspundețiȘtergere*
Mama lui Manu a murit săptămâna trecută. S-a aruncat în fântână. Şi-a lăsat şlapii la gura ei şi s-a lăsat să alunece. Spusese familiei cu câteva zile înainte că ea trebuie să moară şi că va muri, va muri... Doar că nu ştie exact când şi cum. Morţile acestea sunt paralizante, de o violenţă insuportabilă.
Spânzurare: 6. Aruncare sub tren: 1. Aruncare de la etaj: 1. Înec: 1. Încep să fac colecţie.
*
11oct2007
Duminică: încă un spânzurat în colecţia mea: Chinezu, 36.
Anonim: Inteleg ca esti din Banat. Te rog, daca poti si daca nu te deranjeaza sa-mi spui numele tau. :)
RăspundețiȘtergereStudenta care s-a aruncat de la etajul trei al Universitatii mi-a fost colega de facultate. Stiu despre cine vorbesti.
Am fost inodeauna revoltata ca Bis. Ortodoxa nu isi ingroapa sinucigasii ca pe ceilalti morti. Este casi cum BOR se erijeaza in Dumnezeu, ca sa decida cine ce merita, ca ultim tratament pe pamant. Mi se pare ca ar fi mai uman, mai... crestineste, pana la urma, sa-i acorzi nefericitului care si-a luat viata o ultima dovada de compasiune: si asa va merge la judecata (daca este ortodox crezi asta), si asa pentruel nu mai este drum de intoarcere... De ce sa il ingropi cu ocara, la marginea cimitirului?! Constat ca alte confesiui sunt mai intelepte la capitolul asta: il lasa exclusiv pe Dumnezeu sa incheie problema. Comunitatea are datoria sa-si ingroape mortii, ca pe niste oameni pacatosi, ca noi toti, de altfel.
RăspundețiȘtergere