Anul acesta a fost foarte intens emoțional.
Greu, de fapt.
N-am făcut multe
pentru alții, deoarece am fost ocupată cu propia mea recuperare. Tot ce
presupune asta. Ca rezultat, s-a schimbat totul în atitudinea mea față de lume
și, cel mai important, față de mine însămi. Văd clar. Știu unde mă aflu și știu
ce vreau. Știu ce nu vreau. Am învățat să nu mai tolerez ceea ce demult trebuia
să alung din viața mea. Respir ușor.
Unele ramuri uscate au căzut. În locul lor
au crescut flori cărnoase.
I know my village. I do not carry this all alone.
Celor ce trec pe aici le doresc pace interioară și luciditate în anul care vine.
Ceea ce duc și eu cu mine mai departe.
Dacă nu mă uitam la filmul Bugonia (recomand) azi, nu îmi mai aduceam aminte despre Marlene Dietrich și cântecul acesta!
2008 a fost anul când am făcut cunoștință mai aproape cu melodiile interpretate de marea actriță.
Where Have All the Flowers Gone? - una dintre preferatele mele. Atunci a fost pe repeat săptămâni la rând.
Varianta în germană tot îmi este dragă.
Anii ce au urmat rarerori am revenit la Marlene Dietrich. Iar azi dintr-odată atâtea amintiri.
Și Mariza tocmai intrase în viața mea...
În acest videro îmi place că spune despre autorul cântecului, Peter Seeger.
Am ajuns să înțeleg că exist și sunt îndeajuns. Nu pentru alții, ci pentru mine
însămi. Călătoria a fost anevoiasă. Dar a meritat. Iar poezia asta doar îmi
confirmă că sunt pe calea cea bună. Și a venit la momentul cel mai potrivit.
De aici a pornit iubirea mea pentru portugheza braziliană. Apoi și pentru jazz-ul brazilian.
Datorită bunei mele prietene, Maria.
Caetano Veloso - Billie Jean