M-am trezit deci, mi-am baut cafeaua si am tastat numarul Iuliei de pe telefonul meu mobil. Am asteptat 5 semnale, dar ea nu a raspuns. Mi-am zis ca revin in 10 minute. Cand aud ca peste 5 minute imi suna telefonul, si asa cum am si crezut, imi aparea numarul Iuliei pe ecran. Raspund si ii spun: "Salut! Ce faci?" Imi raspunde: "Buna ziua." Ma mir de ce imi spune buna ziua, pentru ea de obicei imi spunea salut, dar nu prea am semnal si ii spun ca ies afara si sa astepte o clipa. Afara, repet si vocea ma intreaba: "Cine sunteti?" Spun, cam neintelegand ce se intampla si de ce nu seamana cu vocea Iuliei, ca sunt Aliona. "Care Aliona?". Ma mir tare, ca doar stiu ca Iulia ma are in agenda - atunci de ce intreaba? -, dar ma conformez si ii explic cine sunt. Si intelegand ca nu e Iulia, intreb unde e ea. "Iulia umerla." In romana: "Iulia a murit". In fata ochilor vad doar o linie orizontala, asa ca cele de la televizoarele alb-negre vechi cand le inchizi - o linie orizontala, in rest negru. Intreb ce si cum s-a intamplat (nu stiu cum a putut fi atat de lucida...). Accident vascular cerebral. Intreb cu cine a ramas Vova, fiul ei de 6 ani, si maica-sa, ca vorbeam cu ea, mi-a spus, printre lacrimi si suspinuri, ca a ramas la ei. M-a intrebat de unde sunt, i-am raspuns, mi-am cerut scuze de deranj si am inchis.
Toata ziua, de la 11:11 incoace, imi zumzaie in cap: "Iulia umerla. Iulia umerla. Iulia umerla." La pranz m-am pus sa citesc din Murakami si la fiecare intoarcere de pagina: "Iulia umerla". Am atipit si cand m-am trezit primul lucru care mi-a venit in gand a fost: "Iulia umerla".
Ne-am cunoscut la sfarsitul lui octombrie 2011 si ne-am imprietenit de la inceput. Vorbeam cu orele la telefon. In 5 ianuarie am fost la ea si ramas peste noapte, pentru ca bausem niste vin si deja era tarziu sa prind vreun transport. Acum imi vin in gand franturi de amintiri cu ea: cum ne plimbam la brat, cum fumam pe o banca tigari mentolate, cum i-am pieptanat parul saten si gros si i l-am impletit in coada, cum radeam si glumeam, cum ne priveam in ochi cu subinteles in prezenta altora, ca sa nu banuiasca ca facem misto de ei.
Azi ar fi avut 34 de ani. Si la asta ma gandeam azi-dimineata cand mi-a sunat alarma la telefon. Sa o sun si sa-i spun un calduros La Multi Ani. Si s-o invit in oras. Stiam si unde, si la ce ora. Si ce cadou o sa-i fac. Nu, nu ma asteptam la o veste atat de socanta, nu. Nu. Linie orizontala.
R.I.P. Iulia, prietena draga si frumoasa
