Iti urez tie, Sotie si Mama, Bunica, Nepoata ori Zgatie mica, fericire in viata personala, succes in munca si cer senin deasupra capului.

DECRET

Eu, Fiodor Kuzmici, slavit fie-mi numele, Marzac suprem, multi ani sa traiesc, Secletar, Academist si Erou, Navigator si Tamplar, in grija mea neninterupta fata de popor, decretez:
Mi-am amintit ceva ce uitasem cu totul, prins cu treburile tarii.
Ziua de Opt Martie va fi si ea sarbatoare, Ziua Internationala a Femeii.
Aceasta sarbatoare nu va fi zi libera.
Adica se va merge la lucru, dar se va munci mai relaxat.
Ziua Femeii este un fel de Sarbatoare a Muierii.
In aceasta zi se va arata stima si respect tuturor femeilor, fie ele Sotii si Mame, Bunici si Nepoate, ori chiar Zgatii mici - toate trebuie respectate.
In aceasta Zi de Sarbatoare ele nu trebuie batute ori imbrancite, nu trebuie sa faca nimic din cele obisnuite, in schimb ele, Sotii si Mame, Bunici, Nepoate ori Zgatii mici, pot sa se trezeasca mai devreme dimineata, sa coaca placinte si sa faca prajituri ori alte bunatati, sa faca izba luna, sa spele podelele, sa lustruiasca lavitele, sa care apa de la fantana, sa spele hainele si lenjeria si, daca au rogojini sau presuri, trebuie sa le bata bine, ca stiu eu ca la voi in izbe e atata praf, de trebuie sa te tii de nas. Trebuie sa taie lemne, sa faca focul in baie si sa frece peste tot. Sa pregateasca o masa mai bogata, cu blinele si tot felul de gustari; sa ingramadeasca pe masa tot ce a ramas de la Anul Nou.
La intoarcerea de la munca vor fi felicitate Sotiile si Mamele, Bunicile, Nepoatele ori Zgatiile mici cu ocazia Zilei Internationale a Femeii.
Li se va spune: "Iti urez tie, Sotie si Mama, Bunica, Nepoata ori Zgatie mica, fericire in viata personala, succes in munca si cer senin deasupra capului."
Oricarei femei, fie Vecina ori altceva, i se vor adresa aceleasi cuvinte respectuoase.
Mai tarziu, beti, veseliti-va, mancati ce vreti, distrati-va, dar cu masura.

Kablukov

Tatiana Tolstaia, Zatul,Curtea Veche, Bucuresti, 2006, p. 103-104.
(trad. Luana Schidu)

Diferente de gen, gen.

Ceea ce pentru o femeie poate fi o camuflare nevoita, pentru un barbat poate fi un prilej de remarci de ordin sexual.

Exemplu: ce poate face o femeie cu o esarfa? S-o poarte la gat, la blugi, la poseta, la incheietura mainii SAU sa si-o lege in jurul mijlocului si sa-i dea drumul in jos peste blugi in momentul in care ii cedeaza tamponul/absorbantul si se trezeste cu o pata rosie pe interiorul piciorului. Asta este o masura la care poate recurge o femeie in asemenea cazuri si oricare alta femeie ar intelege asta, mai ales vazand-o intrand la baie cu esarfa la gat si iesind cu ea legata peste blugi. Pentru un barbat asta e un lucru sexy, in acceptiunea barbatilor, desigur, si trebuie MUSAI sa si-i spuna femeii acest lucru intr-un mod de macho-gata-de-coit, ca si cum femeia tocmai la asta a visat toata viata ei.

LEGE Nr. 21 din 1 martie 1991 - Legea cetăţeniei române

ART. 19
Cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă.
În termen de 3 luni de la data publicării ordinului ministrului justiţiei în Monitorul Oficial al României, Partea I, persoanele cărora li se acordă cetăţenia română vor depune jurământul de credinţă faţă de România.
Jurământul de credinţă se depune în şedinţă solemnă în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat în acest sens şi are următorul conţinut:
"Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României."

Na!

Complexul Romania

Dupa discutia telefonica de 30 min cu V., mi-am amintit de textul asta. Al meu.

Complexul România a fost unul dintre spectacolele din cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti din Timişoara la care îmi doream să merg, spectacol de Mihaela Michailov, în regia Alexandrei Badea, Teatrul Naţional Bucureşti.
Complexul România, deci. Aflându-mă în România de 7 ani, pe mine, ca cetăţean străin, m-a preocupat şi mă preocupă ceea ce se întâmplă aici, cu atât mai mult că este o ţară care îmi place şi unde mă simt bine, acasă. Nu ştiam nimic despre spectacol dinainte, din titlu am dedus că va fi exact ceea ce nu mă lasă în pace. Şi am văzut frumos înscenată realitatea din afara sălii de teatru…
Povestea începe în perioada comunistă şi e povestea unor oameni de rând, personajele având nume generice: Georgică, Mircică, Mama lui Georgică, Tatăl lui Georgică, Bunica lui Georgică, Mama lui Mircică, plus Securistul, care era şi el de rând, cum altfel? Eu n-am prins decât 7 ani de comunism şi acela în fosta URSS. N-a fost rău pentru mine, ce să spun, eram copil. Nici măcar pioner n-am fost! Totul a fost senin. În România am descoperit, retrospectiv, un comunism care a lăsat urme adânci, de neşters, în memoria oamenilor, generate de frică şi generatoare de complexe, după cum spune clar şi răspicat numele spectacolului.
Dat fiind faptul că scena pe care s-a jucat specatcolul a fost în mijlocul spectatorilor, un ring, am trăit (puţin) din viaţa pe care o duceau românii în perioada comunistă: întreruperea curentului, coada la pui, şnurul roşu şi albastru al pionerilor – şi cât de importante erau pentru ei!! – interogatoriul securistului, frica (iarăşi) şi umilinţa în faţa autorităţii supreme, pecereul, eliminarea persoanelor pentru glume cu “frunze sulfurice”, dar şi gândirea liberă, exprimarea opiniei, un drept interzis şi pedeapsa urâtă dacă era încălcat, vise, visări, maşini decapotabile…
Apoi, libertatea din ’89. Mircică, murind de glonţul comunist, şi la propriu, şi la figurat. Georgică, rămas încă înainte de revoluţie fără tată, care, a raportat securistul, fiind beat a intrat cu maşina într-un copac şi a murit (!), sufocat de nebunia “libertăţii” caută o viaţă mai bună în Canada, unde de câte ori spune că este din România i se spune: aaa, Ceauşescu. Aşa începe complexul România…
Şi aici mă opresc puţin. Lucrul pe care nu-l înţeleg eu, de când mă aflu în România, este următorul: DE CE OAMENII PLEACĂ DE AICI ÎN CĂUTAREA UNEI VIEŢI MAI BUNE ÎN ALTĂ PARTE, PE CÂND ALŢII GĂSESC O VIAŢĂ MAI BUNĂ VENIND AICI??? Da, mă refer la mine spunând ALŢII. România e o ţară frumoasă, nici mai bună, nici mai rea decât celelalte ţări care au trecut prin comunism şi, totuşi, oamenii pleacă. Dar nu pleacă pur şi simplu, ci o mai şi înjură, ţara, fără să întoarcă capul. Iar cei care nu se hotărăsc să plece rămân, frustraţi de două ori mai mult, şi înjură şi ei. Şi dispreţuiesc. Am tot auzit în ultimii mei ani aici multe lucruri de genul: numai în România se întâmplă porcării din astea, urăsc România, nu-mi place să trăiesc în România, vreau să plec odată din ţara asta de rahat, (de peste graniţă) nu mă mai întorc în vecii vecilor în golănia ei de ţară etc… Toate spuse de guri de români. Pe mine, venind din afară şi auzind aceste lucruri aici, m-a apucat nedumerirea: păi, cum, frate, spui aşa ceva despre ţara în care trăieşti? Şi-mi mai spui şi mie! Ce impresie îmi creezi despre propria ta ţară?? Şi care dintre noi e fraierul? Tu, că nu ştii cum să accepţi situaţia în care te afli, nu poţi să faci faţă, sau eu, că am ajuns aici şi par o deplasată că-mi place această ţară? Dacă totul pute în ţara asta, pune mână şi curăţă! Nu-ţi iei rucsacul în spate şi pleci dincolo! Şi mai şi înjuri că dincolo nu te poţi acomoda şi că aia de acolo sunt şi ei f*tuţi la cap şi nu te înţeleg!...
Da, mi s-a spus, de câteva ori, de prieteni buni, printre care şi profesori universitari, că lor le pasă de România, chiar dacă o mai şi înjură din când în când. Am zis: OK, şi ceilalţi? M-au lăsat fără răspuns. Şi ştiu că unora le pasă, dar sunt prea puţini… Că nu ai ce să faci şi cum să faci, asta mi-a demostrat spectacolul acesta. Am înţeles de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă în ţara asta. Într-adevăr, e un complex. Numit România. Foarte simplu. Şi e unul cu rădăcini adânci, trăgându-se din bunicii tinerilor de azi. Şi nu ştiu când şi unde se va termina. Şi ca stand-by: eu rămân aici, crucindu-mă încă, în timp ce Georgică îşi deschide spălătorie auto în Canada, plângâdu-l pe Mircică, care era nebun după maşini decapotabile; complexându-se.
(18 octombrie 2008)

Cand...

...am intrat pe poarta sediului Uniunii Scriitorilor din Romania, am simtit impulsul de a-mi face cruce, exact cum fac cand intru in curtea unei biserici... Ce-o fi insemnand asta?...

Despre Lhasa pe mail, pe mess...

Dupa ce am aflat de la o prietena foarte draga mie ca a murit Lhasa de Sela, m-am intristat mult. Am plans.

O descoperisem in mai 2008, cand eram in vizita la F. la Cluj. Dupa niste vin si muzica ascultata in seara aceea, am retinut numai anumite melodii si nu stiam cum se numea cantareata. A doua zi am trecut in revista ce ascultasem din seara si F. mi-a spus ca a fost Lhasa (de Sela). I-am cerut sa-mi faca o copie a CDului.

Canta Lhasa De cara a la pared cand am adus-o pe Mariza pentru prima data acasa, cand am infiat-o.

Si pentru ca stirea a fost socanta, a trebuit sa-i trag pe toti de maneca si sa-i intreb daca stiu/au. Dupa ce i-am dat lui N.G. un link pe mess, a urmat dialogul asta:

N.G.: e trista rau melodia asta
NG: cine- i gagica?
NG: a fost vre- o vedeta ceva?
NG: sa stii ca trebuie din pacate sa mai moara si cate- o vedeta sau cate un politician ca pidarajii* de politicieni sa ne dea si noua niste banuti pentru cercetare, pentru novatii in lupta cu bolile
NG: trist dar eficient
NG: stii fredi mercuri etc
eu: cauta pe google cu Lhasa de Sela...
a fost o buna si mare cantareata
NG: am gasit
eu: eu o ascultam din mai 2008
k
NG: nu mi s- o parut atat de tare
niste cantece depresive
eu: that's DA point.
NG: ? ?
eu: asta-i si ideea.

In loc sa ma bag in pat, am scris aceasta postare.






*pidarajii=pederastii.

Of, Caetano, of, Veloso!...

Pai, na, La Multi Ani, daca-i pe-asa! :)